Se incarca...

Ani plini

De Adrian Lungu


Ami Oteanu e un sociolog și antropolog a cărei sete de a cunoaște și a face a purtat-o, în ultimii ani, prin zonele fierbinți ale lumii în curs de dezvoltare.

Moroeni, Adjudeni, Gambela, Addis Ababa, Kerala, Hyderabad, Reyhanlî, Aleppo, Gaziantep, Kars, Kilis, Tbilisi, Batumi, Baku, Kerala, București. Sunt nume de locuri care apar ca bilele de loterie într-o discuție cu Ami Oteanu. Urna se rotește, se rotește și, la un moment dat, e extrasă o bilă. Bila asta e un loc unde a fost și care a marcat-o. Bila următoare nu e esențială în viața ei, dar te ajută să știi că a fost și acolo, pentru că înțelegi drumul spre altă bilă, care e drumul spre alta. Dacă stai să le ordonezi, vezi că bilele se așază pe trei continente și că, de fapt, nimic nu e întâmplător, iar legătura dintre ele e construită - nicidecum o loterie.

Moroeni

Ami Oteanu (sau, oficial, Ana Maria Iuliana Oteanu) are 32 de ani și e din Târgoviște. Iar Târgoviște e reședința județului Dâmbovița, unul dintre cele mai afectate de emigrarea spre Vest a locuitorilor săi, în căutarea de locuri de muncă. Ami, care e sociolog și antropolog, a studiat ani de zile dezvoltarea comunităților afectate de emigrare. 

„Mi-am dorit să fac ceva meaningful, care chiar să ajute oamenii”, spune ea. A făcut unul din cele două masteruri și doctoratul pe tema dezvoltării comunitare, iar unul din primele proiecte în care a lucrat a fost al NESsT Europe și al Fundației Leaders. Era 2007 și Ami s-a ocupat de administrarea a cinci granturi. Recent, după opt ani, s-a întâlnit cu cineva de la fundația Ruhama din Oradea, una din cele cinci organizații beneficiare ale finanțării și a aflat că încă funcționează și încă oferă asistență la domiciliu pentru persoane cu dizabilități, încă au centre de manufactură pentru persoane cu dizabilități.

Interesul pentru migrație, remitențe și patternuri de consum ale românilor plecați la muncă în Italia și Spania i-a acaparat atât studiile, dar și viața profesională. A lucrat la APEL (o organizație specializată în migrație) și la OIM (pe integrare și repatriere voluntară a resortisanților din alte țări). Cercetarea pentru doctoratul în migrație și remitențe (banii trimiși acasă de cei plecați la muncă) a făcut-o în Georgia, Turcia, dar și în România. Peste tot a găsit lucruri asemănătoare. Remitențele duceau la consum ostentativ, foarte rar la investiții, iar afacerile create cu remitențe nu păreau sustenabile ci trebuiau susținute permanent cu bani obținuți prin re-emigrare. De exemplu, la Moroeni, la doi pași de casă, sau la Adjudeni, în județul Neamț, își aduce aminte că mergea prin sate și nu prea avea cu cine vorbi. Se construiau case, dar erau nelocuite pentru că cei care produceau bani pentru ele erau plecați la muncă, în Vest. În Adjudeni există chiar și cartiere de case noi, care poartă nume sugestive pentru locurile unde munceau proprietarii lor: cartierul Roma, cartierul Dublin sau cartierul Madrid.

În perioada 2008 - 2014, vizitele de monitorizare ale proiectelor pentru care lucra au început să o ducă prin Turcia, Georgia (Tbilisi, Batumi), Azerbaidjan (Baku), Armenia (Goku), Maroc (Marrakesh). A învățat limba turcă și a petrecut mult timp, mai ales în estul și sudul Turciei, în zonele Kars și la Kilis, ba chiar a intrat de două ori în Siria, în august și septembrie 2013, fără viză, pentru că granița, după începerea războiului civil, mai exista doar pe hartă. Acolo, în zona unde se întâlnesc Turcia și Siria, a văzut, de la o vizită la alta, cum comunități înstărite, cu infrastructură serioasă, devin, în urma bombardamentelor, localități în ruine, cu oameni răniți pe străzi și arme în mâinile tuturor.

Fotografie din arhiva personală a lui Ami Oteanu


Gambella

În 2014 a călătorit de trei ori în Etiopia, cu un proiect de monitorizare și evaluare al think-tankului The Development Cafe. Acolo, multe proiecte, ca și cel al organizației ei, se concentrează pe asigurarea accesului la apă, care e precar, mai ales în regiunile aflate la altitudini foarte mari, de unde dependența de sezonul ploios pentru culturi, de unde foametea. Vorbește cu tristețe despre contrastele din din Addis Ababa: hoteluri de lux aflate la câțiva pași de cartiere unde oamenii dorm  pe stradă și încearcă să-și câștige traiul vânzând mărunțișuri. În același oraș investițiile sunt imense, iar metroul a fost construit cu bani din China în numai un an.

A ținut să vadă o tabără de refugiați și a mers pe cont propriu într-una din vizitele în Etiopia. A ajuns, în Gambela, aproape de Sudanul de Sud, într-o tabără de peste 30.000 de oameni. Spune despre experiența nopții petrecute în cortul UNHCR din Gambela că a fost „șocantă”. Tabăra era o imensitate de corturi pline cu oameni care trăiau mai ales hrănindu-se cu biscuiți speciali de la ONU, oameni bolnavi de hepatită, malarie sau poliomielită, vacarmul nesfârșit al oamenilor care plâng, râd, cântă, dansează, fac mâncare, mirosurile amestecate de fum, mirodenii, mâncare, transpirație, urină, fecale. 

Hyderabad

Tot în 2014 a plecat, pentru un curs de o lună la care a și predat și a fost și cursant, în India, în metropola Hyderabad. Dar, după o lună, o serie de coincidențe au lucrat ca ea să rămână în India. A avut trei avioane anulate și i s-a furat pașaportul. Apoi, cei de la organizația gazdă a cursului, Bala Vikasa, care are proiecte în 6.000 de sate, i-au propus să lucreze cu ei, făcând, desigur cercetare asupra dezvoltării comunităților.

Deși fusese avertizată că săracii Indiei trăiesc în condiții foarte grele, Ami fusese deja „vaccinată” în Etiopia. Și acum consideră că ce a văzut în Etiopia e greu de depășit în materie de sărăcie și suferință. Indienii, deși sunt săraci, au comunități mai unite și mai multe instrumente de supraviețuire. În Hyderabat a impresionat-o însă altceva: în perioada de vară petrecută acolo, s-au înregistrat uneori temperaturi de 52 de grade Celsius și în trei luni au murit peste 2.000 de oameni.

București

Ami Oteanu predă, din octombrie 2015, socio-antropologia dezvoltării la masterul de cooperare pentru dezvoltare al SNSPA și lucrează și la ANBCC. Își petrece sărbătorile alături de prietenii din India, după care, în ianuarie, urmează să lucreze la un film documentar în Wayanad, Kerala, în sud-vestul Indiei, una din cele mai bine conservate zone tribale din lume. 

Dar planurile ei, care includ multe alte locuri de vizitat, nu se opresc aici. Nu poți ști niciodată care va fi următoarea bilă extrasă la loterie. Recent, a început să colaboreze cu organizația Terre des Hommes, care are filiale la București și Craiova și proiecte de trafic de persoane, protecția copilului și dezvoltare comunitară.

Dacă o întrebi, Ami Oteanu are pregătită definiția dezvoltării comunitare. E clar că s-a gândit la asta și că e în centrul crezului ei profesional: „Să învățăm comunitățile să se ajute singure”.


Seria „Povești românești de solidaritate în lume” este realizată în cadrul proiectului „România solidară în lume", derulat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, finanțat parțial de către Ministerul Afacerilor Externe prin programul României de cooperare pentru dezvoltare, RoAid, și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Biroul Regional pentru Europa și Asia Centrală. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția Ministerului Afacerilor Externe sau a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Biroul Regional pentru Europa și Asia Centrală.



×

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii