Se incarca...

Povești de succes

Ospeție în spital

Text de Andreea Bota

Fotografii de Diana Matache


După 31 de ani de la înființare, în Institutul Mamei și Copilului din Chișinău s-au reparat și utilat corespunzător intrarea și două etaje din clădirea principală.


Într-o joi de iarnă, în salonul de la etajul doi din clădirea principală a Institutului Mamei și Copilului din Chișinău, Victoria Niculiță se odihnește după o noapte lungă. La ora 2:16 l-a născut pe Laurențiu, al doilea copil al ei și al lui Vitalie Niculiță.

Niculiță, o femeie scundă și împlinită de 28 de ani, stă pe un scaun între cele două paturi din salon, iar în brațe are bebelușul în vârstă de 14 ore înfășurat într-o pătură albă cu rățuște din loc în loc. Zâmbește larg și nu se sfiește de întrebările moașei. “E bine aici, nu? Vă place? Vă place că sunteți de una singură, este totul curat?”


A Visit to the Hospital


În salonul de alături e o altă proaspătă mamă cu soțul care doar ce a ajuns cu flori în vizită. Pe etaj sunt 23 de saloane, dintre care jumătate sunt neocupate. Oxana Zavtoni, moașa superioară, spune că internează pacientele câte una în salon, chiar dacă sunt câte două, chiar și trei paturi, ca să le ofere femeilor intimitate. Zavtoni lucrează în Institutul Mamei și Copilului încă de la înființarea lui. Lucrează din 1984 într-o instituție în care niciodată nu s-au făcut reparații. În care doar s-au cârpit ceva stricăciuni apărute după cutremure și s-au mai primit donații de paturi utilizate și trecute de vreme de prin țări din vestul Europei. Toate astea până în 2014, când lucrurile au început să se schimbe datorită unor donații financiare consistente.

Sub umbrela proiectului de strângere de fonduri Renaște Moldova, Guvernul României a donat suficient cât pentru reabilitarea intrării principale, dar și a unor etaje importante din maternitate. Astfel, în blocul B al clădirii principale, etajele doi și trei au fost renovate, mobilate și dotate cu aparatură necesară. Etajul doi este în totalitate destinat recuperării post-partum, iar etajul trei este dotat atât cu săli de naștere, cât și cu saloane de recuperare.

Intrarea principală din maternitate este renovată și arată ca dintr-un film american. Însă nimeni nu o folosește. Pacienții, vizitatorii și majoritatea personalului folosesc o ușă laterală de tablă, vopsită cu alb cândva, la care ajungi după ce urci cinci trepte. Lângă ele, nici o rampă pentru cărucioare. Deasupra ușii scrie mare cu vopsea albă “INTRARE”  pe o bucată de tablă albastră. După ce treci de ușă, dai de scări interioare și urci două etaje ca să accesezi saloanele de recuperare post-partum.

Niculiță locuiește în satul Sadaclia din raionul Basarabeasca, la 80 de km sud de Chișinău. Pe tot parcursul sarcinii s-a dus în fiecare zi la fabrica de confecții Bombonici - unde împreună cu alte croitorese confecționează haine pentru bebeluși. Dar la 40 de săptămâni de sarcină deja nu se mai dusese la fabrică de zile bune. “Am venit mai devreme în Chișinău. Nu m-am pregătit să vin la naștere. Am venit pentru două-trei zile în ospeție, ca să mă mai odihnesc,” spune mama cu ochii geană pe băiețelul de 3,720 kg și 53 de cm de pe patul din dreapta ei.

Nici nu s-a așteptat să îi vină sorocul așa de repede. Cu o seară în urmă stătea de vorbă cu niște prietene și seara, pe la 19:00, i s-a rupt apa. Una dintre femei a sunat la salvare. A ajuns la spital “numaidecât,” își amintește Victoria. “Mi-au făcut toate documentele, m-au consultat, au văzut cum era situația și am mai așteptat câteva ore”. În timpul ăsta, când era la internare, Niculiță a observat că totul era curat și nou, dar altele erau prioritățile ei. Abia a doua zi a realizat condițiile bune din spital și le compara cu cele de la prima naștere, din urmă cu șase ani, dintr-un spital de stat nereabilitat. Sigur, medicii și asistentele erau foarte amabili și aveau grijă ca femeia să fie informată și să treacă cu bine peste dureri. Dar asta era normal. Comfortului patului însă, nu. “La prima sarcină, patul avea foarte mult fier dedesubt. Asta n-am să uit niciodată,” își amintește Niculiță în timp ce își atinge șoldul drept. “Aici, tot mă gândeam că patul iar nu o să fie comod, dar e comod și e foarte bine”. Nu a mai avut dureri de spate și s-a odihnit aproape ca acasă.

Odată ce o femeie ajunge în spital pentru naștere, un salon îi devine casă pentru trei zile. Li se fac analize și controale mamei și copilului, iar apoi sunt recuperați de rude către casă. Așa așteaptă și Niculiță să vină soțul. Moașa, în schimb, o întreabă “Ți-a plăcut la noi, o să mai vii?”

Nici nu o aude, dar spune cu zâmbet larg “Sunt șocată. Cu primul copil nu am fost în așa condiții. Dincolo era așa simplu, vechi. Aici, în schimb, e foarte frumos, foarte bine. Așa de bine-i aici”.

Moașa o întreabă din nou: “Ți-a plăcut la noi, o să mai vii?”

“Să treacă durerile și am să mai vin,” răspunde mămica cu zâmbet larg și cu ochii pe copilul mult așteptat.

 

Acest articol a fost realizat în cadrul planului național de lucru al României pentru Anul European pentru Dezvoltare 2015 si finatațat de către Uniunea Europeană și Ministerul Afacerilor Externe al României. Conținutul acestui material  nu reprezintă poziția Uniunii Europene sau a Ministerului Afacerilor Externe.

×

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii