Se incarca...

Guvernul a aprobat legea privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

06 iulie 2016


Proiectul de lege privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, a fost votat pe 6 iulie în ședință de guvern, urmărind creșterea eficienței și impactului asistenței pentru dezvoltare și ajutor umanitar oferite de România precum și alinierea țării noastre la standardele Uniunii Europene în acest sector.

Prin acest proiect de lege, Executivul reconfirmă statutul de coordonator al Ministerului Afacerilor Externe al României în politica națională de cooperare pentru dezvoltare și propune dezvoltarea unei structuri specializate în subordinea acestui minister, care să asigure atât planificarea politică în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, cât şi implementarea acesteia.



În anul 2015, 88 de state și regiuni au benificiat de asistență din partea României, bugetul total alocat pentru dezvoltarea acestora fiind de 154 milioane de dolari. Dintre acestea, principalul beneficiar a rămas Republica Moldova (18.5 milioane de dolari), urmată de Serbia (1.7 milioane dolari), Siria (1.5 milioane) și Tunisia (1.4 milioane dolari).

Totodată, România a intervenit cu ajutor umanitar în trei situații de criză: Serbia (247.000 dolari), Nepal (52.000 dolari) și Siria (445.000 dolari). Legea votată ieri prevede ca dialogul dintre instituțiile publice și partenerii relevanți în domeniu să fie facilitat de un Comitet Consultativ care va funcționa în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din componența acestuia vor face parte reprezentanţi ai instituţiilor specializate, ai societăţii civile, mediului academic şi mediului de afaceri.


În 2015, în cadrul programului RoAid, 21 de ministere și instituții publice au contribuit la bugetul total după cum urmează: Ministerul Educației (30 milioane doalri), Ministerul Afacerilor Externe (1.9 milioane dolari), Ministerul Afacerilor Interne (522.000 dolari), Ministerul Apărării Naționale (62.000 dolari), Camera Deputaților (20.000 dolari).

×

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii