Se incarca...

Tranziție spre democrație

Agricultură și protecția mediului

RoAid contribuie la dezvoltarea agriculturii sustenabile și la protecția mediului în statele partenere. Principalele instituții contributoare în aceste domenii sunt Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. 

În 2015, Ministerul Afacerilor Externe finanțează două proiecte în domeniul agriculturii în Republica Moldova: 

  • Sisteme autonome de irigare integrate cu turbine eoliene și instalații fotovoltaice
  • Crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova

În 2014, MAE a sprijinit un proiect în domeniu agriculturii care a avut ca scop asigurarea de suport pentru crearea si asigurarea funcționalității unui grup de producători model in domeniul producerii strugurilor de masă . Proiectul a contribuit la facilitarea accesului producătorilor la infrastructură de marketing și la servicii de calitate în producerea strugurilor. 

Începând cu anul 2013, MAE a finanțat echiparea unui laborator pentru determinarea pesticidelor din plante, sol și produse de origine vegetală din Chișinău. Proiectul a fost implementat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din România și de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova. Proiectul a facilitat schimbul de experiență dintre experții moldoveni și cei europeni, printr-o serie de vizite de lucru în Chișinău și București. Proiectul a continuat să fie finanțat și în anul 2014. 

În același timp, ANSVSA implementează proiecte de dezvoltare sprijinite prin bugetul AOD din anul 2010, când a fost derulat un prim proiect de asistență pentru implementarea legislației sanitar-veterinare, care a avut o contribuție importantă în cadrul negocierilor pentru acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu Republica Moldova.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale oferă contribuții multilaterale către agenții ale organizațiilor internaționale active în domeniul agriculturii. Între 2011 și 2014, a contribuit cu un total de 8,596,779 RON, în principal către Asociația Internațională pentru Controlul Semințelor (ISTA), Organizația Europeană Mediteraneeană pentru Controlul Plantelor (OEPP), Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). În 2014, Ministerul a contribuit cu 76,417 RON către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la un fond special pentru activități de cooperare în domeniul tehnologic.

În domeniul protecției mediului, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a oferit între 2011 și 2014 contribuții de 5,506,627 RON către organizații și convenții internaționale, incluzând: Convenția ONU Privind Schimbările Climatice, Programul de Mediu al ONU, Convenția Pentru Protecția zonelor umede de importanță internațională (RAMSAR), Convenția ONU pentru Combaterea Deșertificării.

 

×

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii