Se incarca...

26 de tineri din țări în curs de dezvoltare vor studia medicina și farmacia în România

19 aprilie 2018

26 de tineri din țări în curs de dezvoltare vor studia medicina și farmacia în România

Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid) și Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (UMF Târgul Mureș) au încheiat astăzi, 19 aprilie 2018, un protocol de colaborare pentru promovarea obiectivelor naționale privind cooperarea internațională pentru dezvoltare, în domeniul educației superioare.

Protocolul prevede, printre altele, crearea de oportunități de acces la educație superioară de calitate, în domeniul medical și farmaceutic, pentru tinerii din țările în curs de dezvoltare cu care România cooperează pentru promovarea dezvoltării durabile. Astfel, în anul universitar 2018 – 2019, Agenția RoAid va acoperi costurile de transport și cazare pentru 26 de tineri proveniți din țările în curs de dezvoltare din Caraibe și insulele din zona Pacificului și Africii, țări în care s-au identificat în prealabil nevoile de formare în domeniul medical și farmaceutic, ținând cont și de efectele dezastruoase provocate de uraganele Irma și Maria în 2017 în aceste zone.

Prin protocolul semnat, Agenția RoAid și UMF Târgu Mureș recunosc faptul că universitățile, în calitate de agenți de transformare durabilă, pot și sunt încurajate să promoveze schimbări structurale pe termen lung în beneficiul țărilor în care România desfășoară activități de cooperare pentru dezvoltare.

***

Agenția RoAid, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, se ocupă de punerea în aplicare a politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, conform angajamentelor asumate în Agenda 2030 de dezvoltare durabilă, în care sunt incluse cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri). Accesul la educație de calitate este al patrulea ODD, considerat un factor esențial pentru îmbunătățirea vieții oamenilor pe termen mediu și lung.

×

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii