Întâlnirea directorului general al RoAid cu ambasadorul Mexicului la București

Astăzi, 8 mai, a avut loc o întâlnire a directorului general al agenției RoAid, Cătălin Harnagea, cu ambasadorul Mexicului la București, Excelența Sa Jose Guillermo Ordorica Robles, în vederea consolidării cooperării între România și Mexic în proiecte bilaterale de dezvoltare.

În cadrul întrevederii care a avut loc la sediul RoAid, Directorul General al agenției a prezentat stadiul proiectului de transfer de expertiză în domeniul combaterii crimei organizate, derulat pe parcursul acestui an în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției și instituții mexicane omoloage. S-a discutat, totodată, interesul ambelor părți de a iniția proiecte de dezvoltare în infrastructură, protecția mediului și energie.

Ambasadorul Mexicului a prezentat contextul geo-politic al țării sale, creat odată cu investirea unui nou guvern, care urmează să aprobe în perioada următoare un Plan Integral de Dezvoltare al țării. Noul Guvern este interesat să sprijine proiectele de dezvoltare în regiunile de sud ale Mexicului, aflate la granița cu El Salvador, Honduras și Guatemala, care pot ameliora condițiile socio-economice ale locuitorilor acestor regiuni și stopa procesul de migrație. Noul guvern este interesat și de atragerea de investiții în proiecte tehnologice, de prelucrare a lemnului și turism în peninsula Yucatan.

Întrevederea a avut loc în pregătirea unei vizite de lucru în Mexic, în perioada 24 – 28 iunie, a unei delegații formate din reprezentanți ai RoAid, Inspectoratului General al Poliției (IGPR) și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).  Cu prilejul acestei vizite, delegația română va avea întâlniri cu oficiali mexicani în vederea dezvoltării unor proiecte în domeniul aplicării legii și combaterii crimei organizate (drogurilor, traficului de persoane și criminalității cibernetice).

about author
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support