Grupul interministerial România – R. Moldova, reunit la Bucureşti

Grupul de lucru interministerial mixt România - Republica Moldova s-a reunit marţi, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii fiind exprimat angajamentul ţării noastre de a continua şi aprofunda programele de cooperare vizând consolidarea instituţională, inclusiv prin participarea cu experţi.

"S-a convenit ca, în perioada imediat următoare, sprijinul României în vederea avansării parcursului european al Republicii Moldova să se concentreze prioritar asupra unor proiecte concrete în domeniul protecţiei mediului şi apelor, în domeniul educaţiei, culturii, sănătăţii, afacerilor interne şi cooperării transfrontaliere, finanţelor publice, precum şi în domeniul telecomunicaţiilor. Totodată, a rezultat angajamentul României de a continua şi aprofunda programele de cooperare vizând consolidarea instituţională, inclusiv prin participarea cu experţi în domenii cheie din perspectiva reformelor asumate de Guvernul Republicii Moldova. De asemenea, a fost reconfirmată importanţa strategică a proiectelor de interconectare energetică".

Conform sursei citate, participanţii la reuniunea Grupului de lucru au analizat proiectele în curs de derulare "care necesită atenţie prioritară, în scopul generării unor beneficii directe pentru îmbunătăţirea vieţii tuturor cetăţenilor" Republicii Moldova. Totodată, au fost analizate modalităţile pentru lansarea de proiecte noi, pornind de la priorităţile Republicii Moldova şi în concordanţă cu obiectivul de susţinere a parcursului său european.

"De asemenea, a fost evidenţiată importanţa punerii în practică a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, precum şi a derulării proiectelor de asistenţă oficială pentru dezvoltare cu impact direct asupra calităţii vieţii cetăţenilor din Republica Moldova. Rezultatele reuniunii Grupului de lucru interministerial mixt vor face în perioada imediat următoare obiectul unor acţiuni coordonate ale ambelor părţi în perspectiva unei viitoare şedinţe comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova", reiese din comunicat.

Delegația RoAid a fost reprezentată la reuniunea grupului de lucru de Tudor Tim-I0nescu, Șef implementare proiecte.

Grupul de lucru interministerial mixt România - Republica Moldova a fost constituit urmare a acordului între prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, şi prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, realizat la Bucureşti, la 2 iulie, privind lansarea unui exerciţiu comun de identificare a domeniilor de interes imediat asupra cărora România îşi va concentra sprijinul pentru Republica Moldova.

Din partea Guvernului Republicii Moldova au participat Nicolae Popescu - ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Georgeta Mincu - ministrul Agriculturii, Dezvoltării regionale şi Mediului, Liliana Nicolaescu-Onofrei - ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, precum şi Ala Nemerenco - ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei sociale, alături de o echipă de experţi din mai multe ministere şi instituţii.

Guvernul României a fost reprezentat de Toni Greblă - secretarul general al Executivului, Teodor Meleşcanu - ministrul Afacerilor Externe, Petre Daea - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Marius Constantin Budăi - ministrul Muncii şi Justiţiei sociale, precum şi reprezentanţi la nivel de secretar de stat şi experţi ai altor ministere care derulează proiecte şi programe de cooperare cu Republica Moldova.

 

about author
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support